versuri de peca


La început nu simți. Nu simți nimic.
Te amăgești spunându-ți că o să se întâmple peste câteva zile, că o să fie abia mâine, abia peste câteva ore, abia în câteva minute, abia în secunda următoare.
Dar asta înainte de fugă.
Fuga zilelor, a nopților, totul începe să se învârtească, amețești și uiți
Uiți totul.
Nimic nu mai rămâne la fel.
Ți se întâmplă ție.
E absurd, e nedrept, dar nu poți împiedica lucrul ăsta.

(peca)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mi-am făcut blog.. c-așa-i mai bine...

M-am gândit eu cu mintea mea să-mi fac blog..   Și mi-am făcut.. c-așa-i mai bine. M-am hotărât un pic ca din când când să mai scriu aici ca să se citească.. c-așa-i mai bine... Mi-am zis că din când în când o să pun și niște poze aici, și alte lucruri care ar fi interesante, c-așa-i mai bine... Eu mai cred că nu voi scrie atât de des în blogul ăsta, și probabil așa ar fi mai bine... Uneori îmi place să mă las inspirat de ceva, sau poate chiar să pot urla cât mai tare o idee care mă bântuie în cuvinte, și să o scriu, poate chiar și în altă formă. Cică așa ar fi mai bine... Poate chiar să spun povești, sau să nu spun nimic. Sau poate să spun lucurui care s-au întâmplat, sau poate că nu. Dar hotărât este că s-ar fi putut întâmpla. Mi-am făcut blog, de care să mă ocup ca de o floare, și din când în când să-l îngrijesc. În rest.. să-l las să crească singur. Nu știu să scriu și nici nu vreau. Cuvintele mele sunt simple și primordiale, dar aici se vor aduna și nu se v...
Citiți mai multe

Îmi vreau Timpul înapoi!

Imagine
         - la 15 noiembrie 2012 : O zi plină și haotică, iar spre seară o lansare de carte a unui Mare Actor pe care astăzi l-am cunoscut ca Om. Nu am apucat să ne spunem prea multe vorbe, însă ce priviri au putut să fie între noi, care făceau Timpul să devină comun, și care aveau o încărcătură de 1000 de ori mai plină decât un singur biet cuvânt! Un Om, dar un Actor! Și ce Actor, ce Om, ce Timp! Am fost la această lansare, am privit spațiul de acolo, micuț, ”cu lume multă și mese puține”, am stat singur și... am privit : oameni, gesturi, încălțăminte și îmbrăcăminte, machiaj și coafuri și alte cochetării. Am intrat în altă lume, cu alt timp. Și mă aflam stând de vorbă, singur, cu mine. E greu să stai de vorbă cu tine. Sau poate nu mai e timp. Oricum, ceva inexplicabil te îndeamnă să fugi. Iar aici, în spațiul ăsta, mă simțeam izolat de propriul meu timp, și condamnat să îl am pe cel al celor prezenți acolo. Nici un tânăr de vârsta mea, nu...
Citiți mai multe